CINE ESTE DUMNEZEU?

 

Câţi dumnezei există conform profeţilor Bibliei şi cine este El?

Un Singur şi Unic Dumnezeu, care nu are seamăn: TATĂL? Sau mai mulţi (+ Iisus, + Duhul Sfânt)?

Har şi pace tuturor iubitorilor de adevăr de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, Fiul Său!

Slăvit şi onorat să fie iubitul nostru Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi iubitul său Fiu unic-născut, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, în veci de veci! Amin!

 

Dacă citim Biblia cu atenţie găsim nişte versete care declară următoarele, arătând spre un Singur şi Unic Dumnezeu, care nu are seamăn:

 

Versiunea Dumitru Cornilescu

Eu sunt Domnul (în ebraică YEHOWAH), şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu (în ebraică Elohim). Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti. (Isaia 45:5)

Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu (în ebraică Elohim): Eu sunt Domnul (în ebraică YEHOWAH), şi nu este altul. (Isaia 45:6)

Căci aşa vorbeşte Domnul (în ebraică YEHOWAH), Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu (în ebraică Elohim) care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: "Eu sunt Domnul (în ebraică YEHOWAH), şi nu este altul! (Isaia 45:18)

Aduceţi-vă aminte de cele petrecute în vremurile străbune; căci Eu sunt Dumnezeu (în ebraică Elohim), şi nu este altul, Eu sunt Dumnezeu (în ebraică Elohim), şi nu este niciunul ca Mine. (Isaia 46:9)

Şi veţi şti că Eu sunt în mijlocul lui Israel, că Eu sunt Domnul Dumnezeul (în ebraică Yehowah Elohekem) vostru, şi nu este altul afară de Mine. Şi poporul Meu niciodată nu va mai fi de ocară. (Ioel 2:27)

 

Dar Cine este acel Singur şi Unic Dumnezeu, fără de pereche?

1. Doar Tatăl? Yehowah?

2. Doar Tatăl şi Fiul? Yehowah şi Yeşhua?

3. Doar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt? Yehowah, Yeşhua şi o a treia persoană numită “Duhul Sfânt”?

 

Dacă comparăm Exodul 20:1-3 cu afirmaţiile din Ioan 17:1-3, ne putem da seama cu uşurinţă. Numai că unii sunt presaţi sau stresaţi de nişte idei venite prin niste aşazise consilii ecumenice, care doresc să creadă mai mult, decât se declară inteligibil, în Biblie.

Ei bine, să vedem ce surse s-au folosit acolo şi care a fost atmosfera acestor consilii, una paşnică şi sfântă sau una contrară acestor două mari calităţi, necesare mântuirii?

Şi Dumnezeu să ne dea gândul cel bun în a alege bine! Amin!

 

Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul (alte manuscrise redau “Dumnezeu”). (Evrei 12:14)

 

Oare consiliile de elaborare a dogmelor au făcut acest lucru posibil?

Vă rog să observaţi atmosfera necreştină de la conciliile aşazise ecumenice (unde dragoste nu e, nimic nu e, nici chiar adevăr):

Atmosfera neiubitoare, necreştină a sinodul numit “Sinodul (Conciliul) de la Niceea” (325) a fost descrisa de istoricul roman Ammianus Marcellinus. El spune ca figuranţii de acolo s-au comportat ca niste câini turbaţi gata gata să se sfâşie. Cel mai infierbântat a fost episcopul din Mira Liciei, împărţind inamicului sau public nr 1, lui Arius, nişte palme generoase, pentru care a fost dat afară din marele consiliu.

Dar ce s-a întâmplat după Niceea? Dacă atunci au fost gata să se sfâşie, mai apoi chiar au făcut-o.

Iată nişte fragmente de istorie, de pe timpul când se făceau crezurile şi în ce atmosferă nesfântă, nepaşnică şi neiubitoare se făceau:

Sub patronajul împăratului roman Teodosie I, în anul 381, la Sinodul (Conciliul) al II-lea de la Constantinopol s-a oficializat şi impus o ipotetică doctrină a Trinităţii, pentru a cărei înţelegere (stabilire corectă) fracţiunile rivale (partidele de susţinători) s-au luptat încă câteva secole. Datorită faptului că mulţi au început să creadă în doctrina păgână a nemuririi sufletului, acest consiliul a degenerat în chemarea duhurilor celor morţi şi întrebarea sfinţilor morti, ca să le răspundă în materie de credinţă şi Biblie. Pentru prima oară, aici, la acest Sinod a fost inclus cuvântul Trinitate într-un “credo” (credeu) al Bisericii.

 Cum comentaţi următoarele?

“Jubilarii si veselie la blestemarea in chinurile iadului a adversarului umilit . . . degenerarea si decaderea este rapida incepand cu Sinodul Ecumenic de la Niceea la cel de la Efes unde fiecare tabara a venit hotarata sa foloseasca orice mijloace pentru a-si strivi adversarul, mergand de la precipitarea lucrarilor pana la manevre in culise, de la influenta oculta pana la mita si santaj; a fost prezenta acolo incurajarea (daca nu apelul deschis) violentei multimii pentru influentarea deciziilor intrunirii; fiecare avea propria gloata de prostime violenta adusa de acasa pentru a-si sprijini ‘tabara’; si nici unul nu se dadea inapoi de la nici un mijloc pentru a obtine implinirea anatemelor si blestmelor lor catre ceilalti prin instigarea persecutiei funestei stapaniri a vremii.’ (H.H. Milman, D.D., History of Latin Christianity, New York, 1871, p 226).

Sfantul Parinte Grigorie din Nazianz vorbeste de ei ca ‘adunari de cocori si gaste’ (Schaff, History of the Christian Church, ii. 347). Dezgustat din cale afara, el a refuzat sa aiba de a face cu ei, spunand: ‘Ca sa spun adevarul, inclin sa ma feresc de orice adunare a Episcopilor, pentru ca pana acum nu am vazut niciodata vreun Sinod care sa se sfarseasca cu bine, sau care sa alunge relele in loc sa le creasca. Pentru ca la aceste intruniri (si nu cred ca ma exprim prea aspru aici) artagosenia de nedescris si ambitiile prevaleaza . . . de aceea eu m-am retras si mi-am gasit linistea sufleteasca in singuratate.’ (Ep. Ad. Procop., 55 old order, Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 347).

Al treilea Sinod Ecumenic al Bisericii, care s-a tinut la Efes in 431 A.D. a fost marcat de ‘intriga infama, nemiloasa sete de acuzare si violenta bruta’ (Schaff, Hist. Christ. Church, ii. 348). Ambele factiuni au venit cu escorte inarmate, ca si cum s-ar fi dus la razboi (Ibid., ii. 723 – 725), fiind urmate de gloate mari de plebe ignoranta, sclavi si matrozi, drojdia Constantinopolelui, taranime, hoarde de femei, toti gata de violenta si dezordini; orasul era patrulat de trupe (Ibid., i. 242), iar Nestor si Ioan din Antiohia aveau garzi de corp inarmate pentru a fi protejati de violenta tabara a lui Chiril (Ibid., p. 242). Cele doua tabere s-au luptat in strada si mult sange a curs (Ibid., p. 242). La citirea Hotararii imperiale se produse o asa razmerita incat Episcopii rivali au fost arestati (Ibid., i. 242). S-a facut imediat un efort de a se organiza un Sinod in Constantinopole, dar atat de mare a fost frica de revolta incat a trebuit sa fie amanat si transferat la districtele suburbane de peste Bosfor (Ibid., i. 242).

 

Dumnezeu să ne lumineze şi să ne binecuvânteze prin adevărul Său şi să ne dea o minte ageră şi înţeleaptă, pentru a deosebi adevărul de falsitate, şi grâul de neghină, pentru slava Sa şi a Fiului Său şi pentru mântuirea noastră, care ne aşteaptă numai în cazul în care biruim întunericul şi toate neadevărurile venite din parea Diavolului cel foarte viclean! Amin!

Pentru o TREZIRE ADEVĂRATĂ citeşte mai multe articole de pe blogul ACADEMIA NON-TRINITARIANA

RECOMANDĂ BLOGUL ACADEMIA NON-TRINITARIANA spre slava cunoştinţei  lui Dumnezeu

Dacă vrei să colaborăm pentru a ajuta pe semeni să-l cunoască mai bine pe Dumnezeu, lasă-mi un mesaj la comentarii.