UN STUDIU DESPRE TIT 2:13 ŞI TRINITATEA

Declinarea cuvântului theós (dumnezeu)

Cum este în Biblie: Theos sau Theoû (Tit 2:13)?

Un studiu despre Tit 2:13 din textul grec şi redările greşite din anumite ediţii româneşti (ex. VDC şi EDCR)

Har şi pace tuturor de la Dumnezeu Tatăl şi de la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Fiul Său unic-născut!

Slăvit şi onorat să fie Dumnezeu, Tatăl nostru ceresc şi Fiul său, Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, în veci de veci! Amin!

King James Bible (Version) este o traducere foarte populară în limba engleză şi în mod interesant KJV-ul original din 1611 a inclus o virgulă după Dumnezeu la versetul din Tit 2:13. Această virgulă nu se mai află în edițiile de după 1769 ale acestei versiuni, dar ea exista în textul vechi englezesc, de înainte de 1611:

Looking for that blessed hope, and the glorious appearing of the great God, and our Sauiour Iesus Christ, - Căutând acea speranță binecuvântată și apariția glorioasă a marelui Dumnezeu, și a Domnului nostru Isus Hristos,

1380 (Wyclif's Bible by John Wycliffe)

abidinge the blessid hope and the comyng of the glorie of the greet God, and of oure sauyour Jhesu Crist;

Texus Receptus: ΠΡΟΣ ΤΙΤΟΝ 2:13 προσδεχόμενοι τὴν μακαρίαν ἐλπίδα καὶ ἐπιφάνειαν τῆς δόξης τοῦ μεγάλου θεοῦ καὶ σωτῆρος ἡμῶν Ἰησοῦ Χριστοῦ

Aparatul Critic Textual Nestle-Aland ediţia 27, redă Tit 2:13 astfel: "13προσδεχόμενοι τὴν μακαρίαν ἐλπίδα καὶ ἐπιφάνειαν τῆς δόξης τοῦ μεγάλου θεοῦ καὶ σωτῆρος ἡμῶν Χριστοῦ Ἰησοῦ,"

Transliterarea textului: "13prosdechómenoi tḕn makarían elpída kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theoû kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû"

Aflăm din aceste comparaţii că Wyclif's Bible respectă topica din textul grec, în schimb KJV combină cuvinte din diferite părţi ale versetului (glorious appearing), eliminând astfel înţelegerea textului aşa cum este formulat în greacă (the glorie of the greet God).

Declinarea cuvântului theós

În gramatica limbii greceşti se foloseşte numele predicativ fără articolul "un".

Vedem din acest tabel că textul din Tit 2:13 nu are theos, ci theou, ceea ce schimbă radical înţelegerea versetului.

Cu theos am avea înţelegerea “kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theos kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû”

Cu theou am avea înţelegerea “kaì epipháneian tē̂s dóxēs toû megálou theoû kaì sōtē̂ros hēmō̂n Christoû Iēsoû”

Care ar fi diferenţa?

La prima variantă am putea admite că este vorba de aceeaşi persoană, Mântuitorul Christos Isus, însă la a doua variantă înţelesul se modifică, întrând în context şi Dumnezeu (Tatăl), aşadar textul ne vorbeşte de două persoane.

Contextul biblic mai larg ne spune cine este Acel glorios:

Efeseni 1:17 Şi mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei (gloriei), să vă dea un duh de înţelepciune şi de descoperire, în cunoaşterea Lui,

Construcţia textului din Tit 2:13 este similară cu cea din Iacov 1:1 la fraza având Dumnezeu – ambele versete având Θεοῦ şi nu Θεός, totuşi aici nimeni nu înţelege ca şi cum ar fi vorba doar de o singură persoană.

1: 1 Ἰάκωβος Θεοῦ καὶ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ δοῦλος ταῖς δώδεκα φυλαῖς ταῖς ἐν τῇ Διασπορᾷ χαίρειν.

1: 1 Iakōbos Theou kai Kyriou Iēsou Christou doulos tais dōdeka phylais tais en tē Diaspora chairein.

VDC 1:1. Iacov, rob al lui Dumnezeu şi al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminţii care sunt împrăştiate: Sănătate!

Construcţii similare (cu theou şi nu cu theos) avem în Tit 1:4 şi 2Tesaloniceni 1:12, totuşi nimeni nu înţelege că ar fi vorba doar de o persoană:

Tit 1:4 Τίτῳ γνησίῳ τέκνῳ κατὰ κοινὴν πίστιν· χάρις καὶ εἰρήνη ἀπὸ Θεοῦ Πατρὸς καὶ Χριστοῦ Ἰησοῦ τοῦ Σωτῆρος ἡμῶν.

Tit 1:4 Titō gnēsiō teknō kata koinēn pistin; charis kai eirēnē apo Theou Patros kai Christou Iēsou tou Sōtēros hēmōn.

2Tesaloniceni 1:12 ὅπως ἐνδοξασθῇ τὸ ὄνομα τοῦ Κυρίου ἡμῶν Ἰησοῦ ἐν ὑμῖν, καὶ ὑμεῖς ἐν αὐτῷ, κατὰ τὴν χάριν τοῦ Θεοῦ ἡμῶν καὶ Κυρίου Ἰησοῦ Χριστοῦ.

2Tesaloniceni 1:12 hopōs endoxasthē to onoma tou Kyriou hēmōn Iēsou en hymin, kai hymeis en autō, kata tēn charin tou Theou hēmōn kai Kyriou Iēsou Christou.

Cu sau fără virgulă?

Vedem că deşi aceste texte greceşti nu au virgulă, totuşi exista o regulă nescrisă de interpretare a lor, care în limba engleză cerea o virgulă - deoarece contextul dictează regula - după cum vedem în versiunea din 1380 a lui John Wycliffe. Virgula este semnul de punctuație care delimitează grafic o pauză între părți de propoziție (vezi Sintaxa propoziției) sau între propozițiile unei fraze (vezi Sintaxa frazei), despărțindu-le pe baza raporturilor sintactice. Virgula se folosește în scrierea multor limbi — toate limbile scrise cu alfabetul latin și o parte din celelalte — pentru a structura fraza și propoziția și a evita posibilele ambiguități. Astfel, virgula joacă un rol similar cu pauzele, variațiile de ritm și intonația în limba vorbită. Utilizarea virgulei diferă de la o limbă la alta, lucrările normative ale fiecăreia impunând reguli mai mult sau mai puțin precise în care virgula este obligatorie, opțională sau nepermisă. Virgula modernă a fost folosită pentru prima dată de Aldus Manutius (1449/1452 – 1515).

Dezvoltarea punctuației este mult mai recentă decât alfabetul. În secolul al III-lea î.Hr., Aristofan din Bizanț a inventat un sistem de puncte unice, numite “théseis”, fiind primele semne de punctuaţie în scrierea grecilor. Acestea erau un punct în partea de jos, de mijloc sau de sus a liniei. Pentru un scurt pasaj, o komma sub forma unui punct ⟨·⟩ a fost plasată la nivel mediu. Aceasta este originea conceptului de virgulă, folosită de grecii din antichitate. Cu toate acestea, manuscrisele biblice grecești timpurii nu aveau de obicei o punctuație la orice verset, aşa cum avem noi astăzi; ele erau folosite ocazional. (Wikipedia şi alte surse)

Indiferent dacă alegem sau nu punerea unei virgule, texul din Tit 2:13 ca şi cel din Iacov 1:1 este formulat identic (cu theou şi nu cu theos) şi vorbeşte de două persoane.

Tit 2:13 προσδεχόμενοι τὴν μακαρίαν ἐλπίδα καὶ ἐπιφάνειαν τῆς δόξης τοῦ μεγάλου Θεοῦ καὶ Σωτῆρος ἡμῶν Χριστοῦ Ἰησοῦ,

Tit 2:13 prosdechomenoi (aşteptând) tēn makarian (fericita) elpida (nădejde) kai (şi) epiphaneian (arătarea) tēs doxēs (slavei) tou megalou (marelui) Theou (Dumnezeu), kai (şi) Sōtēros (a Mântuitorului) hēmōn (nostru) Christou (Christos) Iēsou (Iesus),

Aşadar, textul real din greacă este:

Tit 2:13 aşteptând fericita nădejde, şi arătarea slavei marelui Dumnezeu, şi a Mântuitorului nostru Christos Iesus,

În textul de faţă, după cum vedem cuvântul soter (mântuitor) este articulat având sufixul –os, deci trebuie redat „a Mântuitorului”, nu cum a redat Dumitru Cornilescuşi cei de la EDCR simplu „Mântuitor” fără articol. Mântuitor ar fi corespunzător cu Soter, dar aici avem ceva mai mult, Soteros.

Avem şi trei variante textuale în manuscrise (Isus Christos, Christos Isus şi Isus): (NA28) 13 προσδεχόμενοι τὴν μακαρίαν ἐλπίδα καὶ ἐπιφάνειαν τῆς δόξης τοῦ μεγάλου θεοῦ καὶ σωτῆρος ἡμῶν ** ⸂Ἰησοῦ Χριστοῦ⸃**, I (NA28) • 13 ⸂ Χριστου Iησου א‎* F G b ¦ Iησου 1739 ¦ txt א‎2 A C D K L P Ψ 0278. 33 . 81 . 104 . 365 . 630 . 1241 . 1505 . 1881

Care este situaţia în Romania?

Traducătorul baptist Viorel Raţiu, foarte atent la această problematica a textului, propune următoarea construcţie a textului, analizând şi luând în considerare traduceri paralele şi în special versetele apropiate în construcţie, cât şi terminologia folosită în acest verset: „aşteptând speranţa fericită, şi arătarea gloriei marelui Dumnezeu, şi a Salvatorului nostru Iesus Hristos, care s-a dat pe Sine pentru noi”

Abordând critic, dar binevoitor lucrarea unor traducători baptişti independenţi de la Cluj – în speranţa de ai ajuta - fratele Raţiu le răspunde astfel:

“La Tit 2:13 apare “aşteptând acea binecuvântată speranţă” iar în original textul este “aşteptând speranţa fericită”. Mai departe: “şi glorioasa (adjectiv) arătare” iar în original textul este: “arătarea gloriei (substantiv)”. Mai departe versetul 13 este tradus corect.

Chiar şi cuvântul “nostru” este la locul lui, adică după “Salvator” şi nu după “marelui”, aşa cum îl pune Cornilescu, GBV şi alţi traducători, schimbând radical înţelesul versetului, dând impresia că este o singură persoană: Iesus Hristos, care este atât Dumnezeul cât şi Salvatorul nostru. În realitate în versetul 13 este vorba de 2 persoane, iar Pavel ne spune că noi aşteptăm:

1.) speranţa fericită (a vieţii eterne, conform versetului 7);

2.) arătarea Gloriei marelui Dumnezeu;

3.) arătarea Salvatorului nostru Iesus Hristos (în gloria Tatălui Său - Matei 16:27 şi Marcu 8:38).”

Concluzie

Aşadar aşteptăm să-l vedem pe Fiul lui Dumnezeu în slava Tatălui - care este Dumnezeul slavei, dar şi slava personală a Tatălui:

Matei 16:27 Căci Fiul omului are să vină în slava Tatălui Său cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui.

Apocalipsa lui Ioan 22

1. Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.

2. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.

3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.

4. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.

5. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.

Are fratele Viorel Raţiu dreptate? Cu siguranţă!

Alte păreri

Numai Viorel Raţiu are această părere? Nu, fratele Raţiu nu este “unicat”.

Takacs Plamen, un blogger ce trăieşte în Ungaria, de origine bulgară, afiliat United Church Of God (sâmbătari, dar nu adventişti) colectează diferenţe de traduceri şi compară diferite traduceri ale Bibliei pe pagina sa, concepută pentru a analiza discrepanțele de traducere, inserțiile și posibilele erori între traducerile versiunii textului grecesc Noul Testament Nestle Aland (NA27) și celelalte traduceri, cum ar fi cele bazate pe Textus Receptus (TR).

Bloggerul remarcă la fel ca fratele Viorel, că nu este posibil ca textul să se refere doar la o singură persoană.

Frances Young, teolog şi ministru metodist (n. 1939), profesor emerit la Universitatea din Birmingham, UK, redă ca şi fratele Raţiu:

Tit 2.13 „în timp ce așteptăm binecuvântata speranță, apariția gloriei marelui Dumnezeu și a Mântuitorului nostru Isus Hristos”

Jason David BeDuhn, doctorand (născut în 1963) este istoric al religiei și culturii, în prezent profesor de studii religioase la Northern Arizona University, exprimă un punct de vedere asemănător cu fratele Raţiu:

„Nu avem un mod sigur de a judeca care traduceri înțeleg corect versetul și care nu. Dar odată cu îndepărtarea demult așteptată a fantomei „Domniei lui Sharp”, poziția celor care insistă că „Dumnezeu” și „Mântuitor” trebuie să se refere la aceeași ființă din acest verset este definitiv slăbită. Nu există o modalitate legitimă de a distinge gramatica din Tit 2.13 de cea din Tit 1.4 și 2 Tesaloniceni 1.12...” Regula lui Sharp nu poate fi aplicată rigid, ci doar în funcţie de context. Asta înseamnă că avem nevoie nu numai de tehnica regulilor, ci şi de ştiinţa aplicării lor.

Ravasz László (Huedin, 29 septembrie 1882 - Leányfalu, 6 august 1975) a fost un pastor reformat, episcop al eparhiei reformate Dunamellék din 1921 până în 1948. A fost membru al Academiei Maghiare de Științe. Pe lângă Lajos Ordass și László Pap, el a fost una dintre figurile de frunte ale protestantismului maghiar în perioada partidului comunist, şi redă textul ca şi fratele Raţiu.

Alte traduceri

New Simplified Bible, redă două persoane.

Textul Aramaic la fel, două persoane.

Tyndale la fel, două persoane.

Moffatt la fel, două persoane.

Niţulescu 1874 la fel, două persoane.

Institutul Teologic Romano-Catolic din Iaşi, 2006 la fel, două persoane.

Şi ar mai fi mulţi alţii.

Cine are dreptate?

Vedem în Ioan 17:1-3 o demarcaţie clară, fixată de însuşi Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Christos, ca o axiomă, cu privire la Tatăl, ca fiind „singurul Dumnezeu adevărat”. Aceasta frază nu poate fi poluată, dizolvată, zăpăcită, călcată, anulată sau lărgită ideologic, totuşi, pare de necrezut cât de mult forţează unii nişte texte pentru a-şi satisface poftele doctrinare, care oricum se ţin nu de context, ci de interpretare şi de ambiţia doctrinară aflată în spatele ei. Ştim că orice text scos din context poate fi folosit ca pretext în a justifica orice. Ar fi timpul să renunţăm să ne mai uităm la un ciob de oglindă, când avem toată oglinda pe masă, Biblia. Bine au zis englezii „Contextul este de aur!”

Iar dacă un verset nu bate sută la sută cu contextul, ci lasă o uşiţă şi spre o altă interpretare, este deoarece scribii manuscriselor antice din secolele II-III, majoritatea, când era vorba de doctrină au cizelat şi stilizat cât de mult au putut ei versetele, ca să-şi poată justifica doctrinele.

Origene din Alexandria (secolele II-III) descrie situaţia şocantă şi deplorabilă a scribilor creştini din secolul III:

"E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere"

John William Burgon, îl citează pe prezbiterul Gaius de la Roma (AD 175-200) în lucrarea "The Revision Revised" (Revizuirea revizuită), arătând ce mârşăvii scribale foloseau unii în secolul II:

"Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susținând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această chestiune, oricine dorește poate să învețe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, și să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Și multe dintre acestea pot fi obținute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecțiile, cum le numesc ei, care sunt o corupție, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum și cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteți compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, și le veti găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţă este această infracțiune, ea nu este ca şi cum ei înșiși sunt ignoranți. Pentru că nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, și, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred că sunt mai înțelepti decât Duhul sfânt, și în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise."

Aşteptând o decizie înţeleaptă

În conformitate cu cele studiate mai sus, este de propus corectarea textului românesc, în acord cu contextul, aici fiind vorba de două persoane, Tatăl şi Fiul:

Tit 2.13 aşteptând fericita nădejde, şi arătarea slavei marelui Dumnezeu, şi a Mântuitorului nostru Christos Iesus,

Şi fie ca Dumnezeu să ne dea minte deschisă spre adevăr la toţi, căci nu doctrina omenească mântuie, din contră, ea este periculoasă, deoarece în spatele ei este o forţă malefică:

- Dar Duhul spune lamurit ca, in vremurile din urma, unii se vor lepada de credinta, ca sa se alipeasca de duhuri inselatoare si de invataturile dracilor, (1Tim. 4:1)

Doctrina Trinităţii un „rebranding” periculos

Există pericolul să murim ca rătăciţi cu Biblia în mână, făcând din Fiul lui Dumnezeu, Isus, un dumnezeu dintr-o triadă „rebranduită” a filozofiei greceşi şi să îl punem în locul lui Yehowah Elohim, singurul Dumnezeu al patriarhilor evreilor, al profeţilor Bibliei şi al Domnului Isus! Dumnezeu Tatăl să ne ferească! Amin!

Ce este „rebrandingul”?

O definiţie simplificată: Aceeaşi Marie cu altă pălărie. Sau alfel spus, schimbarea ambalajului şi a numelui unui produs, marcă sau firmă în încercarea de a o face mai populară. În termeni religioşi, este o rescriere adaptată a convingerilor/percepţiei despre ceva sau cineva. În cazul doctrinei Trinităţii, susţinătorii ei au adaptat vechea formulă triunghiulară din numerologia mistică a filozofilor păgâni în cuvinte luate din Biblie, scoase din contextul lor şi redate distorsionat ca în cazul din Tit 2:13 şi alte texte, pentru a face doctrina creştină mai populară în ochii elitelor păgânilor. Conform ideologiei din numerologia mistică păgână se credea că numărul trei este cel mai frumos număr – şi are legătură cu închinarea la zei.

În a doua parte a secolului I – pe baza unor pasaje greşit înţelese din scrierile Apostolului Pavel, a apărut printre creştini ideea că Dumnezeu i-a inspirat atât pe scriitorii creştini cât şi pe filozofii din lumea păgână, şi că astfel scrierile ambelor părţi sunt compatibile, aspect care s-a menţinut până pe timpul îmrăratului Constantin Cel Mare, el fiind unul dintre suporterii de seamă a acestei idei (a se vedea poziţia lui Constantin Cel Mare faţă de Sibila Eritreană în controversa cu Arius).

- ca si in toate epistolele lui, cand vorbeste despre lucrurile acestea. In ele sunt unele lucruri grele de inteles pe care cei nestiutori si nestatornici le rastalmacesc ca si pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. (2Pet.3:16)

- Sau, poate, Dumnezeu este numai Dumnezeul iudeilor? Nu este si al Neamurilor? Da, este si al Neamurilor; (Rom. 3:29)

Pentru a putea impune această învăţătură, conducerile anumitelor biserici, cum ar fi cele din Corint au fost schimbate şi înlocuite cu ale unor tineri fără experienţă, după cum citim în Întâia Epistolă a lui Clement către Corinteni.

Această rebeliune, cunoscută şi amintită şi de Apostolul Ioan, a dus în cele din urmă la separarea rebelilor pe timpul împăratului Traian - conform lui Tertullian din Cartagina din sec II şi a contribuit la succesul lor aparent, ei nefiind persecutaţi - după spusele lui Iustin Martirul din secolul II. Mai mult, ei s-au opus chiar şi Apostolului Ioan, acest aspect fiind menţionat în Prologurile Anti-Marcionite din secolul II, iar în jurul anului 130 au excomunicat adunările care au urmat sfaturile Apostolului Ioan faţă de ei. Deasemenea, este posibil ca termenul de „nicolait” să se fi aplicat acestora, fie de la suporterii unui anume Nicolaus, fie de la suranumele stâlcit de „victorioşi”:

- Ei au iesit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai nostri. Caci, daca ar fi fost dintre ai nostri, ar fi ramas cu noi; ci au iesit, ca sa se arate ca nu toti sunt dintre ai nostri. (1Ioan.2:19)

- Ei sunt din lume; de aceea vorbesc ca din lume, si lumea ii asculta. (1Ioan.4:5)

- Ai insa lucrul acesta bun: ca urasti faptele nicolaitilor, pe care si Eu le urasc. (Apoc.2:6)

- Tot asa, si tu ai cativa care, de asemenea, tin invatatura nicolaitilor, pe care Eu o urasc. (Apoc.2:15)

Legătura periculoasă extrabiblică cu doctrina Trinităţii păgâne

În această perioadă sus numită şi tumultuoasă, „creştinismul care a părăsit creştinismul” sau „creştinii care i-au părăsit pe creştini” s-au înmulţit foarte mult şi repede, în unele locuri fiind mult mai mulţi ca şi creştinii pe care i-au părăsit, generând conflicte ideologice atât în bisericile apostolice cât şi în afara lor. Principala lor preocupare a fost aducerea învăţăturilor creştine în armonie cu cele ale filozofilor păgâni, cea de seamă fiind bineânţeles cea despre Dumnezeu, Trinitatea. Iar atunci când împăratul Constantin Cel Mare a poruncit ca toate bisericile rivale să se unească în anul 316 - declarând război deschis celor care nu o vor face, această învăţăură a primit oficial, undă verde în toate bisericile, suporterii ei fiind cei mai mulţi.

Când examinăm numărul trei în Biblie și căutăm apariția lui într-o relație triunică sau descriere triunică a lui Dumnezeu, nu găsim o astfel de cifră.

În Biblie nu apar astfel de cuvinte ca Trinitate, Tri-Unic, Dumnezeu Întreit, Prima, a doua sau a treia persoană a Dumnezeirii, nici Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt cu referire la un Dumnezeu Tri-Unic.

Filozfia omenească este dezaprobată de Apostolul Pavel. Oare suntem noi suficient de atenţi faţă de ce spune apostolul Pavel despre resursele periculoase de învăţare?

Coloseni 2:8. Luaţi seama ca nimeni să nu vă fure cu filozofia şi cu o amăgire deşartă, după datina oamenilor, după învăţăturile începătoare ale lumii, şi nu după Hristos.

Dacă nu facem cercetări, nu putem şti. Dar dacă facem, vedem dacă dogma Trinităţii este din Biblie sau din filozofia păgână.

Conform International Standard Bible Encyclopedia, termenul „Trinitate” nu este un termen biblic și nu folosim limbajul biblic folosindu-l. Vol. IV, p. 3012, Eerdmans, 1984.

Lucrările Today's Dictionary of the Bible, p. 630, Bethany House Publishers, 1982, şi Easton's Bible Dictionary, recunosc deasemenea că acest cuvânt nu apare în Biblie, ci doar în descrierea dogmei Tinităţii.

Ei bine, din sursele antice aflăm că numerele aveau o mare putere religioasă în lumea antică păgână, deoarece se practica numerologia mistică, adică o aşazisă magie a numerelor, crezând că anumite numere au puteri magice. În aceste practici spiritiste, trei a fost întotdeauna deosebit de mistic şi a fost legat de descrierea zeilor supremi.

Multe religii păgâne își dezvăluie trinitățile sub forma unui singur corp cu șase brațe; sau, un zeu cu trei laturi sau trei fețe. Dar de ce o Treime?

Iată răspunsul dat de un filozof păgân, Aristotel, despre de ce s-a ales numărul „trei” în raport cu Dumnezeu:

„Căci, după cum spun pitagoreicii, lumea și tot ce este în ea sunt determinate de numărul trei, deoarece începutul, mijlocul și sfârșitul dau numărul a unui „tot”, iar numărul pe care îl dau este trinitatea [greacă trias; engleză = „trinitate”]. Și astfel, luând aceste trei din natură (ca să spunem așa) ca legi ale ei, folosim în continuare numărul trei în închinarea zeilor”. (Aristotel, Despre ceruri, Cartea I, 1)

Ar fi mulţumit apostolul Pavel, cu o astfel de definire a lui Dumnezeu? Nu, căci altfel ar fi folosit-o, fiind foarte populară şi pe timpul său.

The Oxford Companion to the Bible, pagina 561, comentează: „Trei este considerat pe scară largă ca un număr divin. Multe religii au triade de zei. Credința biblică nu are loc pentru o triadă, iar numărul trei este rareori legat de Dumnezeu. ... Nici doctrina Treimii nu este exprimată acolo în atâtea cuvinte. ”

Harper's Bible Dictionary, pagina 497, afirmă: „Trei... era deja sacru pentru primele religii babiloniene, onorând o triadă (Anu, Bel, Ea)... la fel cum egiptenii îl onorau pe Isis, Osiris și Horus”.

De meditat

Acest lucru este ciudat: Să găseşti trinităţi la păgâni, dar nu în Cartea inspirată de Dumnezeu şi totuşi să crezi într-o Trinitate.

Dar iată că aşa s-a împlinit profeţia Apostolului Pavel:

Faptele Apostolilor 20

29. Stiu bine ca, dupa plecarea mea, se vor vari intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma;

30. si se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa traga pe ucenici de partea lor.

Faptele Apostolilor 20 (Biblia Ortodoxă)

29 Caci eu stiu aceasta, ca dupa plecarea mea vor intra, intre voi, lupi ingrozitori, care nu vor cruta turma.

30 Si dintre voi insiva se vor ridica barbati, graind invataturi rastalmacite, ca sa traga pe ucenici dupa ei.

Dumnezeu să ne binecuvânteze prin adevărul Său! Amin!

Pentru o Trezire Adevărată citiţi Blogul > ACADEMIA NON-TRINITARIANA

https://academianontrinitariana.blogspot.com/

Faceți căutări pe acest blog

ACADEMIA NON-TRINITARIANA

UN STUDIU DESPRE TIT 2:13 ŞI TRINITATEA

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

DOVEZI FALSE ÎN APĂRAREA TRINITĂŢII

CINE ESTE DUMNEZEU?