Influența elenismului în cercurile evreiești și creștine timpurii

 Influența elenismului

Unii rabini evrei eleniști din secolul al III-lea î.Hr. până în secolul al I-lea d.Hr. au susținut o teologie foarte asemănătoare cu cea a lumii politeiste, cum ar fi Ben Sira și Filon din Alexandria, în Egipt, unde au fondat o școală a acestei teologii. Rabinul Ben Sira a spus că se închina Arhanghelului Mihail pentru că acesta era conducătorul (prințul) invizibil al lui Israel, probabil referindu-se la actul lui  Iosua și presupunând că Iosua s-a închinat unui înger special în timpul cuceririi Canaanului (Iosua 5:14). Dar oare Iosua s-a închinat acolo îngerului Mihail sau lui Iehova Dumnezeu, pe care acesta îl reprezenta? Prin urmare, rabinul Filon îl numește foarte greșit pe Mihail un „al doilea Dumnezeu” (deuteros theos), după Dumnezeu Creatorul. Criticii istorici susțin că creștinii care au citit cărțile acestor rabini eleniști au adoptat aceste „erezii”, adică au crezut că Hristos este Arhangelul Mihail căruia i s-a închinat Iosua și de aceea putea fi numit „Dumnezeu” și merita închinarea cuvenită lui „Dumnezeu”. Prin urmare, pentru a face această idee biblică, în secolul al II-lea, cei care au citit cărțile lui Ben Sira și Filon, adică gnosticii, au rescris sintagma „și Fiul era Cuvântul” din Ioan 1:1 în „și Dumnezeu era Cuvântul”, iar această interpretare a orientării rabinico-elenistice a supraviețuit până în zilele noastre prin această mică, dar semnificativă modificare textuală (ceea ce academicienii numesc „interpolare stilistică”).

Retrospectivă istorică

Cu toate acestea creștinismul secolelor II-III a rămas încă subordinaționist în mare parte, chiar și pe timpul lui Tertullian. Această cristologie a subordonării este evidentă din discursurile primilor apologeți, de exemplu, Iustin Martirul, Tertullian, Origene, scrisoarea lui Arius către împăratul Constantin, sau scrisoarea împăratul Constantin către Arius și o scrisoare importantă a lui Eusebiu. Însă, în paralel cu subordinaționismul se ridică și o altă teologie, posibil de pe la finele secolului I, proclamând monoteismul într-o formă modalistă (vezi dezbaterea despre patripasieni, care spuneau că Tatăl este Fiul, adică sunt aceeași ființă dumnezeiască), dar care a fost condamnată de Conciliul de la Antiohia din 267, combătând expresia ”aceeași ființă”. În cele din urmă, în 325, s-a ajuns la un compromis la Niceea - întrucât patripasienii deveniseră mult mai numeroși ca subordinaționiștii și cuvântul „aceeași ființă”, care fusese anterior contestat în Antiohia, a fost inclus în crez.

Confuzii

Falsificarea textului din Ioan 1:1c din „și Fiul era Cuvântul” în „și Cuvântul era Dumnezeu” a cauzat multă confuzie în creștinism. Și din cauza textului falsificat, anumite versete biblice au fost înțelese greșit, cum ar fi Ioan 20:28. Care este interpretarea corectă a versetului găsit în Ioan 20:28?

Expresia „Domnul meu și Dumnezeul meu” din Ioan 20:28 este incompletă în sine, așa că contextul trebuie considerat în ansamblu. Pentru a nu greși în interpretare, cum ar trebui să înțelegem exclamația apostolului Toma, ce a vrut să spună?

1. Ca predicat? - „Domnul meu și Dumnezeul meu a înviat cu adevărat din morți!”

2. Ca afirmație? - „Tu ești Domnul meu și Dumnezeul meu, care ai înviat din morți!”

3. Sau ca o exclamație de uimire? - „Domnul meu și Dumnezeul meu (adică Dumnezeu Tatăl), Tu L-ai înviat cu adevărat din morți!” Deci apostolul Toma nu se referea deloc la Isus, ci la Dumnezeu Tatăl. Așadar, cuvântul Dumnezeu, cuvânt găsit în Ioan 20:28, se referă strict la Dumnezeu Tatăl, nu cum spun unii strict la Isus, sau cum spun unii la Tatăl în prima parte și la Fiul în a doua parte...

Exclamația de uimire este cea corectă, datorită contextului exclusiv din Ioan 17:1-3, în care era prezent și apostolul Toma. Să nu uităm că el era un necredincios în ceea ce privește învierea, așa că textul nerostit din mintea lui vorbește despre înviere, și nu despre altceva, așa cum înțeleg unii din păcate. Necredința lui s-a transformat într-o exclamație de uimire față de Tatăl care face astfel de minuni.

Apostolul Toma nu a putut să-L contrazică pe Cel Înviat care i-a fost mentor:

Ioan 17:1-3

Acestea a spus Isus. Apoi, ridicându-Și ochii spre cer, a zis: „Tată, a venit ceasul; proslăvește-L pe Fiul Tău, pentru ca și Fiul Tău să Te proslăvească,

după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viață veșnică tuturor celor pe care I-ai dat Tu.

Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.

Câte persoane se potrivesc în sintagma „Pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat”? Una sau două? Tatăl sau Fiul? Deci, la cine s-a referit Toma în mod cert?

Să nu fiți fanatici, fiți logici.